INSUFICIENȚA
CARDIACĂ

Ecografia cardiaca

Ecografia cardiacă sau ecocardiografia transtoracică se numără printre cele mai importante investigații imagistice ale cordului.

Când este necesară?

Se efectuează atât în situații clinice acute cât și la bolnavii cronici.
Este obligatorie la evaluarea pacienților cu simptome sau semne de boală cardiacă.
Ecocardiografia este recomandată la persoanele cu factori de risc cardiovascular (hipertensiune arterială, dislipidemie, diabet zaharat, obezitate, fumat, istoric familial pentru boli cardiovasculare).
Se folosește în urmărirea periodică a bolnavilor cu afectare cardiacă cunoscută, înainte și după proceduri cardiace intervenționale, chirurgicale sau de tip hibrid. Este indispensabilă în cazul în care se suspicionează o complicație a intervențiilor sus numite. Poate fi folosită pentru ghidarea unor proceduri pe inimă (în terapie intensivă, în laboratorul de cateterism cardiac sau electrofiziologie).
Examinarea ecografică a inimii poate fi necesară și în alte afecțiuni. De exemplu în boli oncologice sub anumite scheme de tratament citostatic, în afecțiuni pulmonare, reumatologice, infecțioase și autoimune. Se indică și în chirurgia non-cardiacă, dacă intervenția planificată poate agrava patologia cardiovasculară preexistentă.

Cum functionează? 

Este o metodă noninvazivă de diagnostic, se realizează cu ajutorul unui transductor (sondă) care emite și captează ultrasunete, acesta fiind poziționat pe toracele pacientului. Prin analizarea informației de ultrasunete se vizualizează inima pe un ecran, în timp real, sub formă de diferite secțiuni (felii). Imaginile obținute oferă date despre structura și funcția inimii, despre dimensiunea cavităților cardiace, despre aspectul și funcționarea valvelor. În același timp furnizează informații importante despre vasele mari care vin și pleacă de la inimă, poate decela prezența unor formațiuni intracardiace ghidând astfel demersul diagnostic și decizia terapeutică.
Ecocardiografia transtoracică este o metodă de diagnostic larg accesibilă. Lângă faptul că este o evaluare relativ rapidă și fără contraindicații, nu necesită nici o pregătire specială a pacientului, putând fi efectuat ori de câte ori este necesar. Având în vedere că este o examinare nedureroasă și neiradiantă, poate fi realizată inclusiv la copii și la femei însărcinate.

DEFIBRILATORUL CARDIAC IMPLANTABIL

Reprezintă o protecție efectivă împotriva tulburărilor de ritm cardiac periculoase, cu frecvențe foarte rapide. Dispozitivul evită sau oprește la timp aritmiile ventriculare rapide și restaurează ritmul cardiac normal. Posibilitatea implantării unui defibrilator a salvat viețile a zeci de mii de oameni în ultimii ani.
Ritmul cardiac poate fi nu doar prea rapid, dar și prea lent; aceasta se numește bradicardie. În acest caz inima are o frecvență sub 60 de bătăi pe minut. În cazul persoanelor sănătoase aceste frecvențe nu au, în general, consecințe negative (de exemplu în somn sau la sportivi frecventa cardiaca poate cobori sub 60 fără probleme). Dar există afecțiuni cardiace ce determină o rată a inimii prea joasă, ce poate avea consecințe asupra pacientului. Ținând cont că defibrilatorul implantabil poate acționa și ca un stimulator cardiac, el asigură o protecție optimă a pacientului în orice condiții.

STIMULATORUL CARDIAC

Stimulatorul cardiac poate recunoaște o problemă a ritmului inimii și să trimită propriile impulsuri electrice pentru a face inima să bată normal și exact. Stimulatorul cardiac generează sau crează un impuls electric. Este compus din cipuri pentru calculator și o baterie mica într-o cutie sigilată, cu o durata mare de funcționare.
Stimulatorul cardiac este implantat chirurgical în partea superioara a pieptului sau în abdomen. Impulsul pe care îl generează este transmis prin fire speciale numiți electrozi (conductori), în mod normal plasați în inimă. Electrozii ajuta deasemenea ca generatorul de puls sa simtă ritmul inimii. Acest lucru este important deoarece dispozitivul trebuie să trimită impulsul exact la momentul potrivit.

Stimulatorul cardiac poate simți ritmul inimii. Stimulatoarele pot fi “programate” fie sa emită un impuls fie să aștepte ca inima să bata singură. Anumite stimulatoare cardiace simt activitatea pacientului – de exemplu, atunci când urca scările sau când face mișcare – astfel încât pot mări sau micșora ritmul inimii.
După implantarea stimulatorului cardiac în organism, setările acestuia pot fi schimbate. Medicii și clinicienii “comunică” cu acesta cu ajutorul unui dispozitiv de programare (programator). Acesta este un computer cu un dispozitiv (baghetă) ce transmite semnale prin corp către stimulatorul cardiac. Procedura este nedureroasa. Programul afișează de asemenea și informații despre inimă, pe care stimulatorul cardiac le-a colectat.
Bateria nu se oprește brusc. Se descarcă treptat pe o durată de luni de zile, în mod normal pe o durată suficientă pentru a programa o reînlocuire. Medicii și clinicienii verifică bateria la fiecare vizită de monitorizare.

implantul de aparat de modulare a contractilitatii cardiace sau CCM

Pentru cine este indicat implantul aparatului de modulare a contractilităţii cardiace?

Vorbim despre o potenţială şi veridică soluţie pentru un număr foarte mare de pacienţi, foarte suferinzi. Vorbim despre pacienţii cu insuficienţă cardiacă-congestivă.
Adică acel stadiu în care inima cedează din toate resursele şi rezervele sale contractile şi începe să se manifeste prin urmarea scăderii forţei de contracţie a acesteia. Din acest punct de vedere vorbim despre foarte mulţi pacienţi, un număr în permanentă creştere.

Pe de o parte noile modalităţi terapeutice ţin în viaţă tot mai mulţi pacienţi şi acest lucru este foarte bun, pe de altă parte, în insuficienţa cardiacă până de curând, soluţiile erau relativ limitate. Aveam la un capăt al spectrului terapeutic terapia medicamentoasă care sigur că uşurează munca unei inimi obosite, unei inimi cu forţă scăzută, dar care în ultimă instanţă nu fac altceva decât să prelungească durata în care pacientului i se poate degrada funcţia cardiacă, iar la celalalt capăt al spectrului avem transplantul cardiac care însă este limitat din punct de vedere al ofertei de inimi donatoare, cât şi din punct de vedere, desigur al resurselor financiare.

Pacienţii cu insuficienţă cardiacă au două mari modalităţi de evoluţie nefavorabilă. Una dintre ele este moartea subită. Cealaltă este insuficienţa cardiacă refractară adică degradarea treptată în pofida tuturor măsurilor terapeutice luate, a performanţei cardiace. Dacă pentru moartea subită avem o armă absolut redutabilă şi anume defibrilatorul cardiac acesta implatându-se în acest moment la pacienţii cu indicaţie, pentru cealaltă latură de evoluţie nefavorabilă, după cum spuneam, resursele sunt relativ limitate.
Aici vine şi intersectează în mod fericit evoluţia pacienţilor “nouă modalitate terapeutică”. Spun cu ghilimele pentru că ideea are undeva înspre 20 de ani, dar concretizarea şi punerea ei în practică a necesitat un interval lung de timp ceea ce în medicină nu e neapărat o raritate.

Însă în acest moment, această modalitate terapeutică a pătruns în ultimul ghid de insuficienţă cardiacă, un ghid european de insuficienţă cardiacă apărut acum 2 ani, iar asta a deschis noi şi noi posibilităţi de terapie a pacientului cu acest gen de suferinţă.

Ce presupune implantul de aparat de modulare a contractilitatii cardiace?

Este vorba despre implantul, de obicei pe partea dreaptă, unui aparat foarte asemănător cu un stimulator cardiac. Procedura de implant decurge similar cu implantul unui stimulator cardiac. Este o procedură simplă, foarte simplă pentru pacient. Se implantează pe partea dreaptă cu o incizie de câţiva centrimetri, cu nişte sonde de stimulator cardiac, care ajung până la nivelul inimii.

Cum acţionează acest aparat de modulare a contractilităţii cardiace?

Acest sistem are un rol cu totul şi cu totul particular. Prin impulsurile electrice pe care le adresează inimii, impulsuri care nu sunt percepute de către pacient, nu face să apară o nouă contracţie cum se întâmplă cu stimulatorul cardiac ci face ca fiecare contracţie a inimii să fie mai puternică. El abordează inima cu energii de 50-100 de ori mai mari decât cele pe care le foloseşte un stimulator cardiac.
Aici este diferenţa esenţială dintre acest gen de terapie, se numeşte modularea contractilităţii cardiace, aşa se numeşte acest gen de terapie, tocmai în ideea de a sugera că vine să crească forţa fiecărei bătăi a inimii, nu să genereze o altă bătaie de inimă.
Pe această cale impactul pe suferinţa pacientului este imediat. Practic acuzele care sunt deosebi de neplăcute, şi cei care din păcate le au, le ştiu foarte bine, ne referim la lipsa de aer, ne referim la lipsa de oboseală, ne referim la umflarea picioarelor, ne referim la disconfortul general. Impactul pe aceste simptome este imediat, iar din punct de vedere al performanţei cardiace s-au înregistrat rezultate absolut uimitoare în evoluţia acestor pacienţi pe termen scurt.
Mai mult decât atât, de obicei, acest aparat este implantat în paralel cu un defibrilator cardiac pentru că spuneam că pacienţii trebuie şi sunt protejaţi de moartea subită prin prezenţa defibrilatorului cardiac, acest aparat venind să completeze cealaltă posibilitate de evoluţie nefavorabilă spre scăderea forţei inimii, dar e un lucru demn de remarcat, aparatul are indicaţia de a fi implantat uneori chiar de defibrilatorul cardiac, înainte ca forţa inimii să scadă atât de mult încât pacientul să aibă nevoie de defibrilator cardiac.

Se implantează doar în cazurile de insuficienţă cardiacă avansată?

Aparatul şi acest sistem de modulare a contractilităţii cardiace poate fi implantat la inimi care sunt doar moderat afectate de către insuficienţa cardiacă, iar aici câştigul este dublu. Pe de-o parte pacientul nu va ajunge neapărat la simptomele invalidante ale insuficienţei cardiace avansate, iar prin creşterea performanţei cardiace este posibil să nici nu mai aibă nevoie de defibrilator în evoluţie. Aşa că din punctul acesta de vedere ne bucurăm foarte mult că am avut acces la această terapie pe care am şi pus-o în practică.